4 recomandări practice pentru iluminarea dormitorului

Cam cât de importantă este iluminarea corectă a dormitorului? Ei bine, suficient cât să-ți influențeze odihna, sesiunie de lectură de dinaintea somnului sau pe cele de lucru, dacă lucrezi de acasă și dormitorul e și spațiu de dormit, și birou în timpul zilei. Cu alte cuvinte, nu e suficient să alegi „o lustră sau aplică oarecare” pentru dormitor, ci să te orientezi către niște corpuri de iluminat care să respecte anumite criterii. Nu de alta, dar suntem convinși că vrei să te simți bine într-una dintre încăperile casei în care petreci probabil o bună parte din timp.

 

Ca să simplificăm alegerea corpurilor de iluminat, ți-am pregătit o serie de 4 recomandări practice după care să te ghidezi.

 

Asigură-te că lumina cade uniform în întreaga încăpere

Indiferent că alegi o plafonieră sau mai multe aplice dispuse strategic, e important ca lumina lor să cadă uniform în tot dormitorul. Altfel, există riscul să-ți obosești destul de tare ochii și, implicit, să-ți fie afectată productivitatea din timpul sesiunilor de lucru, mai ales în sezonul rece, când se întunecă mai devreme și aprinzi lumina chiar și de la ora 15:00-16:00. Când alegi corpurile de iluminat și te gândești cum să le amplasezi, îți sugerăm să privești lucrurile în perspectivă – altfel spus, să iei în calcul și diferitele situații din viitor, și nu doar pe cele din prezent. Nu e ca și cum schimbi corpurile de iluminat sau înlocuiești becurile LED sau la câteva luni. Sunt totuși o investiție.

 

Optează pentru aplice, în detrimentul lustrelor

Știm că poate ai pus ochii pe lustra aia superelegantă și fancy de la magazin, dar îți recomandăm s-o păstrezi pentru sufragerie, unde are șanse mai mari să se integreze mai natural. Dacă dormitorul nici nu e foarte înalt, s-ar putea ca o astfel de piesă să te incomodeze… și să dai cu capul de ea. Motivele pentru care te încurajăm să optezi pentru aplice sau plafonieră țin, însă, de destinația principală a dormitorului: e spațiu de dormit. Prin urmare, corpurile de iluminat alese ar trebui să aibă în primul rând rolul de a înlesni odihna. În plus, cu cât sunt mai practice, cu atât mai bine – un candelabru fancy și voluminos s-ar putea să te încurce mai mult, în timp, în pofida eleganței sale. Sau o aplica de baie de la Emag fix acolo unde ai nevoie cel mai mult, mai ales cand te barbieresti!

 

Alege o temperatură optimă a luminii

Lumina albă caldă este una dintre cele mai potrivite variante pentru dormitor, deoarece te ajută să adormi mai ușor. Totuși, pentru alte activități, precum sesiunile de lectură de dinaintea somnului, ar fi bine să alegi becuri cu o temperatură neutră, pentru a preveni senzația de oboseală sau de încordare din timpul cititului. Mai poți lua în calcul și corpurile de iluminat cu funcția de reglare a luminii.

 

 

Creează atmosfera potrivită pentru activitățile desfășurate aici

Pe lângă corpurile de iluminat general, îți sugerăm să apelezi și la cele care contribuie la crearea unei atmosfere relaxante, cosy, așa cum sunt lămpile de podea. Nu te rezuma însă la rolul lor estetic, ambiental. Asigură-te că sunt și funcționale. Spre exemplu, dacă dormitorul tău e de mici dimensiuni, o lampă de podea voluminoasă nu ar fi neapărat cea mai inspirată alegere.

 

 

Așadar, îmbină latura funcțională cu cea estetică atunci când alegi corpurile de iluminat potrivite pentru dormitorul tău. Recomandările de mai sus pot fi un bun punct de pornire pentru micul tău proiect de amenajare.