Cutremur mare in Taiwan, sute de raniti

Cel puţin şapte persoane au murit în cutremurul de magnitudinea 7,4 în Taiwan de azi 3 aprilie 2024, cel mai violent din ultimii 25 de ani, iar cel puţin 700 de persoane au fost rănite. Cel puţin două clădiri s-au surpat, relatează AP şi AFP. După seism s-au înregistrat sute de replici conform surselor BBC.

Seismul a avut loc la ora locală 07:58 a.m. (2:58, ora României), la o adâncime de 15,5 km, chiar în largul coastei de est, potrivit Administraţiei meteorologice locale. A fost cel mai puternic cutremur care a lovit insula în ultimii 25 de ani. Mai multe persoane sunt blocate sub dărâmături, iar 9 persoane au fost rănite pe o autostradă. Toate zborurile către aeroportul japonez Naha, de pe insula Okinawa, au fost deviate în urma alertei de tsunami, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al aeroportului pentru CNN. Toţi angajaţii şi personalul au fost evacuaţi la etajul al treilea în aşteptarea impactului tsunami-ului, a declarat Hideaki Tsurudo, adăugând că niciun val nu a ajuns la aeroport în intervalul de timp în care a fost emisă alerta.

O alertă tsnuami a fost emisă în Okinawa, în sud-vestul arhipelagului japonez, dar şi în Filipine. Din primele surse ale zilei se stie ca aproximativ 60 de persoane sunt blocate în tunelul Jinwen din nordul comitatului Hualien.  Alte 15 persoane sunt blocate în tunelul Dachingshui, tot în nordul comitatului Hualien, în timp ce doi cetățeni germani au fost prinși într-un al treilea tunel.

Se stie insa ca in Taiwan au loc anual o multime de cutremure din cauza pozitionarii pe asa numitul Inel de foc al Pacificului, insa acesta de 7.4 grade a fost cel mai mare din ultimul deceniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *