Afectiunile ORL de sezon – rinita
Sezonul de toamnă-iarnă și apariția alergiilor specifice perioadei
Sezonul de toamnă ne aduce cu sine, pe lângă banalele răceli, și diferite alergii specifice acestei perioade a anului, mai ales la persoanele sensibile și care au o reacție puternică la histamine. Printre factorii alergeni predominanti ai anotimpului in care se aflăm se numără ambrosia și artemisa. Cu toate că nu sunt efectiv dăunătoare ca plante, polenul pe care îl degajă, combinat cu particulele de noxe și undele de vânt care circulă la nivelul orașelor aglomerate și poluate determină amplificare a factorului perturbator și sporirea reactiilor negative ale acestora.
Ca sa facem o scurtă trecere în revistă ale celor două plante resposabile de strănuturile și rinitele alergice care apar, vom spune, ca prima dintre ele, ambrosia, este o plantă originar de pe continentul nord american și care se dezvoltă, cu predilecție, în zonele necultivate, iar, în orașe, se întâlnește, adesea, în apropierea sinelor de tren, parcuri, în zonele cu ruine sau în zonele rezidențiale unde lucrările de construcție nu au fost încă finalizate.
Potrivit părerilor cadrelor medicale, o singură plantă matură poate elibera până la 8 miliarde de grăunţe de polen (20 microni în diametru) şi până la 30.000 de seminţe, care îşi păstrează calităţile germinative timp de 40 de ani, deci, pentru persoanele cu un teren alergenic favorizant, riscul apariției reacțiilor antihistaminice este foarte mare.
Mai mult, medicii ne sfătuiesc ca, în situația în care manifestăm simptome ale alergiei în lunile iulie-octombrie, sa efectuăm, de urgență, un controlla doctorul alergolog, care va efectua testele necesare și va indica medicația optimă individualizată, inclusive imunoterapia alergen specific, aceste două metode fiind singurele tratamente curative posibile, care să ofere pacientului o șansă de vindecare.
Simptomele reactiilor alergice
Pentru a cunoaște mai bine, dar și pentru a putea deosebi rinita alergică de cea de natură infecțioasă sau de o răceală, trebuie să cunoaștem principalele simptome și care sunt manifestările care le diferențiază.
În primul rând, în cazul rinitei alergice, pacientul va resimți o senzație continuă de strănut și nas înfundat (rinoree apoasă), obstrucție nazală, care vor persistă pe toată expunerea la factorul alergen.
Pe de altă parte, în cazul infecțiilor orl de natură virală sau bacteriană, simptomele vor dispărea într-un interval de maxim 7-10. Nu este obligatoriu ca strănutul să fie prezent, în schimb, pot apărea stările febrile, care nu sunt caracteristice alergiilor. De asemenea, în ambele cazuri, se observă o durere sau o iritație puternică la nivelul faringelui, precum și dilatarea mucoasei nazale, ca mecanism fiziologic de apărare. Se mai pot evidenția, pe lângă acestea, perturbarea mirosului, durerile de cap, mai rar, tulburări de memorie, precum și reducerea randamentului și a competențelor profesionale, în funcție de gravitatea afectiunii.
În funcție de gravitatea simptomatologiei si evolutia bolii, rinitele alergice pot fi de două feluri: intermitente ( care se caracterizează prin manifestări ocazionale, cu evolutie ce dureaza cel mult 4 zile pe săptămână, timp de o lună) sau persistente ( cu simptome care se prelungesc peste aceasta perioada de timp).
Cum tratăm rinitele produse de alergeni?
Așa cum am amintit în subcapitolul anterior, aceste tipuri de infecții orl se tratează utilizând o schemă terapeutică bazată pe medicamente antihistaminice, care acționeaza asupra procesului inflamator, secrețiilor nazale, pruritului și strănutului, precum și o serie de spray-uri pe baza de cortocosteroizi ( cunoscute, în lumea medicală drept antiinflamatoare steroidine), ce au rol de descongestionare a căilor nazale și care, împreună cu antihistaminicele, acționează asupra inflamației mucoase și a secrețiilor nazale, diminuând intensitatea acestora. Administrarea lor nu este, însă, recomandată, pentru o perioadă îndelungată, deoarece pot crea dependență și afecta, într-un mod neplăcut, funcția olfactivă.
Pe lângă aceste două tipuri de medicamente, se poate folosi și imunoterapia, care are va efect cresterea rezistentei la alergeni și prevenirea îmbolnavirilor rapide, dar și terapia de desensibilizare, care presupune injectarea progresivă a unor substanțe alergene. Aceasta se utilizează, în special în cazul alergiilor la polen sau acarieni, atunci când medicina alopată nu își mai dovedește eficiența.
Sfaturi utile pentru a preveni îmbolnăvirile frecvente
Pentru a preveni reacțiile alergice recursive, specialiștii din domeniul medicinei nerecomandă :
- pe perioada acțiunii puternice a alergenului, să evităm activităţile exterioare, în aer liber
- să păstrăm ferestrele închise pe timpul zilei, atât acasă cât şi în maşină;
- să ne schimbăm hainele după ce ieșim frecvent afară pentru perioade mai lungi de timp;
- să facem duş la sosirea la domiciliu și să ne splălăm cât mai des pe față și pe mâini;
- să evităm sau să consumăm cu precauţie fructe şi legume crude sau plante dacă observăm de sindrom de alergie orală (până la evaluarea alergologică).
Ce trebuie să cunoaștem că afecțiunile ORL de sezon de natură alergică pot fi învinse și prevenite, dacă mergem, din timp, la un control la medicul alergolog și urmăm, în tocmai, indicațiile sale terapeutice.