Eternitatea unei mentalități bolșevice – joi 7 aug 2025 va fi decretata zi de doliu national

Moartea fostului președinte Ion Iliescu închide un capitol esențial din istoria recentă a României – un capitol marcat de continuitate ideologică, centralism și retorică de tip sovietic. Figura sa politică și personalitatea complexă nu pot fi separate de contextul în care s-a format și de influența istorică pe care a exercitat-o asupra a milioane de români, din anii comunismului și până în tranziția postdecembristă. De altfel, ziua de 7 august 2025 a fost anuntata ca fiind zi de doliu national pentru intreaga Romanie.

Cine a fost, de fapt, Ion Iliescu?

Iliescu a reprezentat arhetipul “omului nou”, format la Moscova, tributar dogmelor regimului stalinist și fidel spiritului nomenclaturii comuniste. A evitat conflictul direct cu Ceaușescu în anii ‘80, alegând tactica răbdării birocratice, nu pe cea a disidenței autentice. Nu întâmplător, nu s-a aflat niciodată între semnatarii protestelor vizibile împotriva dictaturii, preferând să navigheze meandrele sistemului pentru a-și păstra și ‘consolida influența.

„CCR” = Control, centralism, retorică de lemn

După 1989, parcurgând în forță drumul spre putere, Iliescu a implementat o reformă superficială, fără voința reală de a schimba sistemul din temelii. El a orchestrat deturnarea Revoluției, transformând-o într-un proces centralizat, coordonat strict de nucleul fostei elite comuniste. Făcând uz de discursuri bazate pe limbaj de lemn, a inhibat orice încercare autentică de modernizare și democratizare. Totul s-a ordonat în jurul principiului controlului și perpetuării unei oligarhii, sub faldurile unei “democrații originale”.

Mineriadele și dosarele uitate

Sub pretextul stabilității, Iliescu s-a servit de metode brutale – cum a fost reprimarea brutală a protestatarilor din Piața Universității și aducerea minerilor la București. Acele momente au lăsat cicatrici adânci în conștiința publică și au plasat România pe lista țărilor cu o tranziție “mutilată”.

Moștenirea FSN și deriva PSD

FSN-ul fondat de Iliescu nu a fost altceva decât continuarea partidului-stat sub altă formă, metamorfozată apoi în PSD – formațiune ce a dus mai departe reflexele centraliste și împotrivirea față de orice inițiativă de modernizare reală. Prin această succesiune, influența sa s-a extins dincolo de viața politică proprie, marcând profund stilul, mentalitatea și structurile instituționale românești.

• Perpetuarea spiritului de aparatcik și obediența față de centru
• Refuzul asumării responsabilității pentru crimele și abuzurile trecutului
• O transformare de fațadă a structurilor de putere, cu păstrarea vechilor privilegii
• Blocarea oricărei modernizări autentice, atât în economie cât și în administrație
• Menținerea discursului tipic regimului comunist, cu accente patriotard-propagandistice

O epocă închisă sau o rană deschisă?

Moștenirea lui Ion Iliescu stă sub semnul ambivalenței: pentru unii, a asigurat stabilitatea și a evitat “irezistibilul” haos de după 1989; pentru alții, este unul dintre principalii vinovați ai eșecului reformei reale, al stingerii speranței de democratizare rapidă și a supraviețuirii rețelelor corupte ale vechiului sistem. Bascularea României către Vest s-a făcut cu pași mici, mereu sub spectrul reminiscențelor autoritare, mascate de “originalitatea” modelului Iliescu.

Dincolo de trecerea in nefiinta la cei 95 de ani, figura lui Ion Iliescu, personajul principal de tranzitie intre 1989 si 1990,  rămâne pentru eternitate un reper al unei mentalități. Dispariția fizică a lui Ion Iliescu nu șterge reflexele și frânele impuse României timp de decenii – însă oferă un moment de reflecție pentru a recunoaște și, poate, a depăși definitiv umbrele unui trecut bolșevic ce încă bântuie instituțiile și societatea noastră.