Cum alegem un fotoliu potrivit spatiului de acasa
Nimic nu se compară ca după o zi grea, când ai ajuns acasă sa te așezi in fotoliu într-o pereche de papuci confortabili pentru un moment de relaxare bine meritată. De la apariția primului fotoliu, care își are originea in Franța odată cu începutul secolului XVIII-lea, până la diversitatea pe care o cunoaștem azi, acest tip de mobilier, care este foarte versatil, a cunoscut numeroase schimbări adaptându-se vremii și locației în care este plasat.
Fotoliul este piesa de mobilier care a trecut cu brio testul timpului și pe care îl găsim într-o multitudine de forme, mărimi, materiale, culori si locații.
Această piesă de mobilier și-a câștigat locul in fiecare casă și, datorită utilității de care dă dovadă, a reușit să depășească granițele acesteia. În prezent putem regăsi modele de fotolii pentru exterior, in grădini, pe terase, etc. care vin și ele într-o multitudine de mărimi, forme si materiale.
Însă partea dificilă apare în alegerea unui fotoliu care să completeze și să aducă un plus vizual încăperii sau locației căruia ii este destinat. Pentru că pe cât de rapid poate aduce factorul wow și să completeze o atmosferă plăcută, pe atât de rapid o poate ruina daca nu urmează design-ul sau povestea încăperii în care se află.
Nu îți putem da o formulă exactă în alegerea acestei piese de mobilier foarte importate, care vine in foarte multe combinații, însă este decisiv să ai în vedere aceste 3 criterii în alegerea fotoliului, de exemplu pe emag.ro gasesti fotolii la preturi incepand de la 74 lei.
1. Stilul încăperii
Primul pe listă, si poate cel mai important, este stilul încăperii. Ca majoritatea pieselor de mobilier, acestea, când sunt puse împreuna, trebuie sa creeze o poveste, sa inducă o stare. Astfel că trebuie să iei în considerare întregul decor al camerei în care urmează să își facă loc fotoliul. Ești adeptul stilului tradițional, atunci trebuie un fotoliu cu un design mai rustic, sau pentru un living mai modern poți alege un fotoliu in nuanțe mai electrice, mai vii.
Orice ai alege, este musai să ai în vedere imaginea de ansamblu si atmosfera pe care vrei să o insufli încăperii.
2. Dimensiuni
Mai departe, al doilea factor foarte important pe care trebuie să îl ai în vedere este dimensiunea fotoliului.
Camera trebuie sa fie cat mai echilibrată. În cazul în care spațiul, în care urmează să plasezi fotoliul, este restrâns nu recomandăm un fotoliu masiv, care să ocupe mult spațiu, deoarece încăperea respectivă va părea dezechilibrata. O alegere mai indicată ar fi un fotoliu mai mic si mai ușor, care sa nu ocupe mult spațiu și să confere o armonie camerei.
Este foarte important la acest aspect să nu confundăm confortul cu mărimea în alegerea modelului potrivit.
3. Materialul
Ultimul factor pe care îți recomandam sa îl ai in vedere in alegerea fotoliului potrivit este materialul din care acesta este confecționat. Având in vedere ca alegerile pe care le facem când vine vorba de mobilier sunt unele pe termen lung îți recomandam sa te gândești bine până să iei o decizie. Trebuie sa optezi pentru un material care sa se potrivească atât cu designul camerei cât și cu stilul tău de viața. De exemplu, dacă ai animale de companie ar trebui să îți îndrepți atenția către materiale puțin mai dure și care pot fi curățate ușor.
Prin urmare, știm ca nu este ușor și alegerea pieselor de mobilier poate fi o adevărată aventură, având in vedere multitudinea de opțiuni, însă dacă vei avea în vedere aceste 3 criterii importante, alegerea ta va fi, cu siguranța, mai ușoară.