A murit o celebritate – Kirk Douglas

După ce actorul Michael Douglas, cel mai cunoscut dintre fiii lui Kirk Douglas, a anuntat decesul tatalui, vedetele de la Hollywood au început să transmită mesaje de condoleanţe şi omagiere.

 

Cunoscut din filme ca „Spartacus“, „Paths of Glory“ sau  „Out of the Past“, dar şi ca important actor de teatru, Kirk Douglas a fost unul dintre ultimii reprezentanţi ai epocii de aur a Hollywood-ului. Pe lângă rolurile interpretate, a fost activist politic, scriitor şi filantrop.

Vedetele de la Hollywood, profund îndurerate 

Pana si celebrul regizor Steven Spielberg a transmis: „Kirk şi-a păstrat farmecul de star de cinema până la finalul vieţii lui minunate şi sunt onorat să fi fost o mică parte din ultimii lui 45 de ani. Îmi vor lipsi notele lui făcute de mână, scrisorile şi sfaturile părinteşti, iar înţelepciunea şi curajul lui sunt suficiente pentru a mă inspira în restul muncii mele“.

Ron Meyer, vicepreşedinte al NBCUniversal: „Cunosc familia Douglas de peste patru decenii. Kirk a fost un bărbat extraordinar, un soţ şi un tată dedicat, un bunic iubitor şi unul dintre actorii emblematici ai vremurilor lui. Va avea mereu un loc special în istoria studioului nostru şi în inimile noastre, ale tuturor, de la Universal“.

Cineastul şi actorul Rob Reiner a amintit ca Douglas a fost cel care a distrus „lista neagră“, în anii 1950-1960, când starul l-a angajat pe scenaristul Dalton Trumbo să scrie „Spartacus“. Actorul Danny deVito şi l-a amintit pe Kirk Douglas ca „Scalawag“, făcând referire la filmul omonim din 1973 pe care Douglas l-a regizat şi în care a jucat. Actorul Jason Alexander a fost de părere că Douglas „a devenit mai bun odată cu fiecare zi trecută“, Bruce Campbell a spus că „un stâlp al Hollywood-ului a căzut“, iar Mitzi Gaynor, una dintre fostele colege ale lui, i-a mulţumit pentru că „ai împărtăşit din talentul tău uimitor cu noi“.

Cântăreţul şi actorul Tony Bennett a scris: „Kirk Douglas a fost un prieten drag, un actor talentat şi un dedicat binefăcător. A fost unic şi îi vom simţi lipsa“.

Odihneasca-se in pace!

Pentru lista completa de filme, accesati IMDB