Dancila, atacuri la adresa lui Iohannis

Politica

Dacă am avut până acum un preşedinte care i-a împărţit pe români, iată că astăzi avem un preşedinte care crede că o parte din presă merită să participe la o dezbatere, iar altă parte nu merită. Indiferent dacă presa te apreciază sau îţi este ostilă, eu cred că trebuie să ai o abordare corectă faţă de presă. Am tot sperat că vom avea o confruntare, o confruntare care să arate responsabilitatea noastră, care să arate respectul pentru români.


Se pare că Iohannis refuză această o confruntare, că vrea o dezbatere doar cu cei pe care îi agreează, în faţa celor pe care îi acceptă, sfidând astfel românii care l-au votat dar şi pe cei care nu l-au votat pentru că preşedintele trebuie să fie preşedintele tuturor românilor. Văd teama de un dialog autentic, văd teama de întrebări, văd teama de adevăruri incomode pentru Klaus Iohannis.


Am avut parte de multe minciuni la adresa mea din partea lui Klaus Iohannis, cred că o confruntare arăta, de fapt, cum suntem fiecare dintre noi cum suntem pregătiţi pentru funcţia przeidenţială dar mai ales ce am făcut în funcţia pe care am deţinut-o în statul român, Iohannis în cei cinci ani în care a fost preşedinte, iar eu în cei un an şi 9 luni în care am fost prim-ministru. Cred că avem datoria să facem un raport de activitate şi în acelaşi timp, să venim cu propria viziune pentru următorii cinci ani.


Cu toate acestea, cu toate că văd că nu vrea această confruntare, văd un om laş şi arogant, un om care nu poate explica cei cinci ani, eu îmi făc datoria de candidat, fac un bilanţ, o analiză a activităţii mele de premier într-un an şi 9 luni. În domeniul politicii externe, în cei 5 ani, Klaus Iohannis a avut 25 de deplasări externe, nu am văzut nimic concret pentru România. Am văzut că s-a întors din SUA cu o şapcă şi trei poze, nu am văzut nimic despre Schengen, despre MCV, nu am văzut nimic despre români şi România.


Am căutat ca din fiecare vizită să vin cu ceva concret pentru România.

Preşedinţia rotativă a CUE pe care România a deţinut-o în primele şase luni ale acestui an. Am pregătit preşedinţia din umbră, am vorbit cu Iohannis şi i-am spus de faptul că avem dosare pregătite pentru fiecare minister, pentru fiecare dosar aflat pe agenda europeană. A spus că nu suntem pregătiţi pentru preluarea preşedinţie rotative, Finlanda s-a oferit să preia preşedinţia atunci.

La puţin timp, după ce a văzut cum a fost gestionată, când a văzut câte dosare au fost închise şi că toţi au apreciat modul în care am gestionat, preşedintele Iohannis şi-a asumat rezultatele preşedinţiei rotative şi a procedat într-un mod total incorect, a felicitat pe toată lumea, mai puţin pe cei implicaţi şi cei care au muncit în toată această perioadă.


Economia și mediul de afaceri – sunt deja cunoscute măsurile din domeniul economic. România a avut a doua cea mai mare creștere economică din UE, salariul minim a crescut, salariile medicilor s-au triplat și am oprit exodul către statele UE. Au crescut salariile în educație, justiție, ordine publică, apărare.

În toată această perioadă, președintele nu a făcut decât să dezinformeze, s-a opus creșterii salariilor și pensiilor. Le-a spus pensionarilor că nu sunt fonduri pentru creșterea pensiilor. Nu a ținut cont că sunt pensionari care se gândesc la fiecare leu, că poate sunt pensionari care nu mai au bani de medicamente. Cred că a fost o abordare personală, prin care a căutat să câștige puncte electorale.


În educație am mărit salarii, am construit grădinițe și creșe. Iohannis nu a făcut decât să-și blocheze postul de profesor.

Am crescut salariile medicilor, am dotat spitale, am fost conștienți că pe lângă pregătirea cadrelor medicale, pentru un act medical de calitate trebuie să avem și aparatură performantă, am achiziționat ambulanțe noi. Singurul lucru pe care l-a făcut Iohannis a fost să afecteze programul de rezidențiat.


În agricultură am luat măsuri pentru fermieri – subvenții la timp, programe pentru agricultori, care au avut impactul așteptat.

Ce a făcut Iohannis pentru agricultură? A blocat un ajutor de stat de 30 de milioane de euro.


Relația cu diaspora: Ce a făcut Iohannis să-i aducă acasă pe români? Noi am facilitat votul pentru românii din diaspora, am acordat suport în educație pentru copiii din afara țării. Iohannis nu a făcut nici măcar o deplasare pentru românii din diaspora, nu s-a întâlnit cu ăștia.

Președintele României nu e un partid politic, e președintele tuturor românilor, nu trebuie să vină să jignească.

Întrebări pentru Klaus Iohannis:

Cred că românii pot face acest bilanț al realizărilor fiecăruia dintre noi. Chiar dacă Iohannis nu dorește o dezbatere, aș vrea ca prin intermediul presei să răspundă la o serie de întrebări. Una din ele se referă la activitatea lui Klaus Iohannis. Am să întreb: de ce nu ați făcut nimic în cei 5 ani de mandat? Singura preocupare a dvs a fost bifarea unui noi mandat.

Au trecut 5 ani, nu ați renunțat la imunitatea prezidențială, nu ați făcut referendum. Eu nu am nevoie de imunitate. Problemele cu justiția vă sperie.

O altă întrebare e legată de intrarea României în Schengen. La summit-ul de la Sibiu ați promis că România va intra în Schengen. Vă asumați acest eșec? Dvs. ne-ați reprezentat în Consiliul European, șitiți că este o decizile politică și puteați vorbi cu șefii statelor care se opun intrării în Schengen.

O altă întrebare este legată de declaraţiile pe care le-a făcut Klaus Iohannis. A declarat că i-ar reeduca pe pesedişti dar ei trebuie mai întâi educaţi, jignind astfel milioane de votanţi. Nu ştiu dacă înţelegeţi domnule preşedinte că românii nu trebuie separaţi în funcţie de opinie. Nu sunt de acord să-i jigniţi nici pe cei din PNL, nici pe cei din USR, nici pe cei din Pro România. Preşedintele României trebuie să fie preşedintele tuturor românilor.

Credeţi că aceasta este atitudinea unui preşedinte? Am văzut un discurs extremist, anti-european, a zis că PSD trebuie să dispară, primarii PSD trebui să dispară, dar atunci cum explicaţi protocolul semnat cu Adrian Năstase, tot cu PSD. Cum explicaţi faptul că în 2009 aţi vrut să fiţi premier din partea PSD. Să înţelegem că ce vă avantajează susţineţi, că avantajul personal e mai important decât cel naţional?

Contează doar cine vă oferă mai mult confort sau susţinere în statul român. Sper ca în această seară Klaus Iohannis să răspundă la aceste întrebări. Nu vreau să-l obosesc pentru că ştiu că dânsul oboseşte foarte repede şi nu e dispus la efort. Domnule preşedinte, nu ne-aţi lămurit nici până astăzi de unde ştiu cei din apropierea dumneavoastră că trebuie să mă pregătesc pentru o dezbatere cu procurorii. Aceasta este justiţia independentă pe care o vreţi în România?

Am văzut că aţi intervenit brutal în justiţia din România – când aţi cerut schimbarea şefului DIICOT, când aţi susţinut desfiinţarea SS. Aceasta este justiţie independentă? Eu ştiu că abordarea unui preşedinte care ţine la statutul de stat membru UE trebuie să fie pentru o justiţie independentă, pentru statul de drept dar şi pentru garantarea liberătţilor şi drepturilor cetăţenilor. Ce aţi făcut când aţi văzut că în România au fost abuzuri, poate ne răspundeţi acum, pentru că nu am văzut nimic în spaţiul public din aceste lucruri care îi interesează pe români.

Cred că în ultimele zile Klaus Iohannis ar trebui să dea dovadă de respect, să nu dea dovadă de laşitate şi să venim în faţa românilor aşa cum suntem şi să decidă românii care dintre noi merită să ocupe această funcţie, care dintre noi merită votul lor pentru că această fugă a dumneavoastră de a veni în faţa propriului popor arată că aveţi multe lucruri de ascuns. Arată că m-aţi denigrat atâta timp, dar că vă e frică de această confruntare. Haideţi, daţi dovadă de curaj, fiţi un om de stat şi haideţi să avem această dezbatere în faţa tuturor românilor şi la care să fie prezentă toată presa nu să selectăm pe unul sau pe altul.


(sursa: digi24.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *