Schimbarea Codului Rutier, atentie soferi!

De acum doua zile, din 27 februarie 2022, au intrat în vigoare noile modificări ale codului Rutier stabilite prin Ordonanţa nr. 1 din 27 ianuarie 2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în  Monitorul Oficial nr. 89 din 28 ianuarie 2022.

Ordonanţa a intrat marţi (01 februarie 2022) în vigoare, dar dispoziţiile privind contravenţiile intră în vigoare la 30 de zile de la publicare.

Astfel, cea mai mare parte a prevederilor din OG nr. 1/2022 au intrat în vigoare din data de 27 februarie 2022, după cum urmează:

  • Astfel, prezenta ordonanţă defineşte comportamentul agresiv în conducere pe drumurile publice şi impune amenzi cuprinse între 580 de lei de 725 de lei, plus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
  • Documentul înăspreşte pedepsele pentru încălcarea regulilor pe autostradă. Astfel, circulaţia nejustificată pe banda de urgenţă se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 1.305 de lei şi 2.900 lei.
  • Documentul înăspreşte pedepsele pentru încălcarea regulilor pe autostradă. Astfel, se reţine permisul de conducere pentru 90 zile sau chiar 120 de zile dacă şoferul întoarce sau merge înapoi pe autostradă.
  • Se măreşte perioada de suspensare la 90 la 120 de zile pentru  neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune.
  • De asemenea, se majorează de la 30 de zile la 60 de zile pedeapsa pentru cei care fac depăşiri ilegale şi nu acordă prioritate, şi de la 90 de zile la 120 de zile pedeapsa pentru şoferii cate nu respectă regulile impuse la trecerea peste calea ferată.
  • Ordonanţa de urgenţă impune şi un nou prag de viteză. Este vorba despre depăşirea vitezei maxime admise cu peste 70 kilometri la oră care se pedepseşte cu reţinerea permisului de conducere pentru 120 de zile. Totodată apare o nouă contravenţie pentru şoferii care circulă cu maşini cu luneta şi farurile murdare.
  • De asemenea se va sancţiona cu puncte de penalizare nerespectarea obligaţiei de a acţiona frâna de ajutor, de a opri funcţionarea motorului şi de a cupla într-o treaptă de viteză inferioară sau în cea de parcare dacă autovehiculul are transmisie automată, atunci când conducătorul vehiculului imobilizat pe drum public se îndepărtează de acesta;

Vedeti MonitorulOficial