Ucraina tine piept rusilor. Putin ridica miza
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat duminică într-o apariţie televizată alături de ministrul apărării şi şeful Statului Major că a dispus o stare ridicată de alertă pentru forţele nucleare de „descurajare” ca urmare a „declaraţiilor agresive” ale ţărilor din NATO la adresa ţării sale, după ce acestea au luat măsuri economice neprietenoase.
„Dragi colegi, vedeţi acţiunile neprietenoase ale ţărilor din Vest în ceea ce priveşte partea economică, despre care ştim cu toţii, dar înalţii oficiali NATO se exprimă agresiv la adresa Federaţiei Ruse, motiv pentru care ordon ministerului apărării şi şefului marelui stat major să treacă forţele de descurajare ale Armatei într-un regim special de serviciu combativ”, a spus Putin într-o apariţie televizată alături de ministrul Apărării şi şeful marelui stat major, citat de TASS.
Nimeni nu isi doreste un asemenea razboi atomic, desi se stie ca Rusia detine peste 4000 focoase.
Luptele dintre forţele ruse şi ucrainene au continuat duminică în cea de-a patra zi a invaziei ruse a Ucrainei, capitala ucraineană Kiev şi zona înconjurătoare devenind un front de luptă major în război.
Preşedinta UE, Ursula Von der Layen a anunţat noi sancţiuni contra Rusiei: companiile aviatice ale Rusiei nu vor mai putea survola spaţiul aerian european, intedicţia fiind valabilă şi pentru avioanele private ale oligarhilor ruşi, portalurile „Sputnik” şi „Russia Today”, maşina media a lui Putin care răspândeşte minciunile războiului lui Putin şi dezbină Europa, vor fi interzise în spaţiul comunitar.
Pentru prima dată în istorie, UE va finanţa achiziţionarea şi livrarea de arme, a anunţat von der Leyen. „Pentru prima dată, UE va finanţa achiziţia şi livrarea de arme şi echipamente către o ţară atacată”, a spus ea.
Ca urmare a atacului trupelor ruse asupra aeroportului Gostomel de lângă Kiev, una dintre cele mai mari aeronave cargo din lume, de producţie ucraineană AN-225 „Mriya” a fost distrusă. Se observă că datele de pe site-ul web de monitorizare a aeronavelor Flight Radar confirmă că după 5 februarie, Mriya se afla pe aeroportul Gostomel şi nu a mai zburat nicăieri. Doi angajaţi ai Întreprinderii de Stat „Antonov” au declarat pentru Radio Liberty că, în urma atacului aerian rusesc asupra Gostomel, a ars avionul Mriya, care se afla pe teritoriul aeroportului.
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat că retorica lui Putin care tocmai a dat ordin de plasare în alertă ridicată a forţelor de descurajare ale armatei este „periculoasă” şi denotă „un comportament iresponsabil”.
„Şi desigur, când priveşti această retorică alături de ce fac ruşii acum pe teren în Ucraina – ducând un război împotriva unei naţiuni independente şi suverane şi efectuând o invazie totală – asta nu face decât să amplifice gravitatea situaţiei”, a declarat Stoltenberg pentru CNN.
Uniunea Europeană ar putea lua în considerare interzicerea intrării navelor ruseşti în porturile ţărilor membre. Acest lucru este raportat de un oficial european de rang înalt. Este raportat de Interfax-Ucraina.
Potrivit acestuia, o astfel de discuţie va avea loc duminică, în cadrul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului European pentru Afaceri Externe.
„Acest lucru (interdicţia de a intra în porturile ţărilor EM) este văzută ca următorul pas. Vom vedea. Cred că aceasta va face parte din discuţia de astăzi”, a spus oficialul înaintea întâlnirii.
Şeful Comisiei Consiliului Federaţiei pentru Protecţia Suveranităţii Statului, Andri Klimov, a declarat că Federaţia Rusă este gata să tragă în vehiculele care aduc arme din Occident în Ucraina.
„Persoanele care vor transporta arme occidentale la Kiev pe teritoriul Ucrainei pot deveni ţinta unor lovituri precise. Atâta timp cât, de exemplu, o maşină cu marfă militară călătoreşte pe teritoriul unei ţări terţe, aceasta este afacerea acesteia, de îndată ce intră în Ucraina, facem demilitarizare. Ei nu poartă mere. Crezi că nu poţi urmări aceste livrări? Nu este ca şi cum ai purta un briceag în buzunar”, a spus Klimov.
Un oficial UE a observat că modul în care preşedintele ucrainean a pledat cauza ţării sale şi în special intervenţia sa emoţionantă în cadrul Consiliului European, reunit în noaptea de joi, a fost un factor determinat în schimbarea de atitudine a liderilor ţărilor din UE faţă situaţia de criză a Ucrainei.
În apelul său de ajutor, Volodimir Zelenski le-a spus atunci şefilor de stat şi de guverne că, de vreme ce Kievul este încercuit de armata rusă, ar putea fi ultima dată când îl văd în viaţă. „Cred că intervenţia preşedintelui Zelenski va intra în istorie. A fost ceva foarte emoţionant, liderii au fost afectaţi profund, tăcerea care s-a lăsat în încăpere a fost impresionantă. Atmosfera era încărcată.
A făcut diferenţa în crearea cestei dinamici pe care o vedem azi în care liderii aprobă transferul şi livrarea armelor, în care deconectarea de la Swift e pe listă. Bănuiala mea e că toate astea vor continua”, a dezvăluit el.
Vladimir Putin „fabrică ameninţări care nu există”, a denunţat, duminică, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, imediat după ce Moscova a anunţat că plasează în alertă „forţa de disuasiune” a armatei ruse, care poate include o componentă nucleară, relatează AFP.
Conducerea armatei ucrainene a transmis un mesaj de mulţumire României pentru ajutorul acordat de statul român şi de către cetăţeni, informând populaţia cu privire la echipamentele militare şi medicale trimise de ţara noastră, precum şi referitor la disponibilitatea de a trata ucraineni răniţi, în contextul războiului din Ucraina.