Știți care este cauza celor mai multe incendii?

Conform statisticilor naționale ale IGSU aproximativ 50% din incendii sunt cauzate de coșuri de fum defecte sau necurățate, multe dintre aceste cazuri soldându-se cu pagube materiale sau chiar pierderi de vieți omenești.

S-a constatat, în urma analizării cererii de evaluare și curățare coșuri de fum, faptul că în cea mai mare parte a cazurilor când se solicită aceste servicii, au avut loc anterior evenimente neplăcute (de exemplu incendii, intoxicări cu monoxid de carbon sau degajări de fum în interior), centrala termică, șemineul, soba sau cuptorul nu mai funcționează în parametri normali, s-a aprins coșul de fum sau a fost solicitată o adeverință de către firma de service a centralei termice.

Problemele ce apar la coșurile de fum, și care implicit cauzează o disfuncție în sistemul de încălzire sunt extrem de periculoase pentru individ sau îi pot fi chiar fatale. În cazul întreprinderilor care utilizează cuptoare industriale pentru coacerea alimentelor, acest proces de curățare se impune a se realiza mult mai des decât cum prevede legea (cel puțin o dată pe an) întrucât alimentele necesită o atenție mai sporită și respectarea unor norme de sănătate mai stricte pentru a fi consumate fără să dăuneze organismului.

Înfundarea coșurilor de fum pot avea drept cauză:

  • utilizarea inadecvată a instalațiilor de ardere cauzată de neglijență sau necunoaștere.
  • formarea unui condens acid în urma arderii care duce la dislocarea cărămizilor, astfel coșul se înfundă.
  • cuiburi de păsări, pânze de păianjen, frunze sau alte obiecte aduse de vânt.
  • folosirea unui combustibil lemnos cu umiditate mare.
  • lipsa curățării și a verificării periodice.

MODALITĂȚI DE CURĂȚARE

Legislația prevede curățarea coșului de fum cel puțin o dată pe an, de preferabil la debutul sezonului rece, acțiune ce se recomandă a fi realizată cu ajutorul unui coșar specializat. Acesta poate curăța coșul de fum într-unul din următoarele moduri:

  • curățarea mecanică se realizează anual sau o dată la 6 luni și presupune introducerea în horn a unor instrumente speciale care îndepărtează depunerile, la care se adaugă o inspecție video prin care se observă posibile probleme.
  • curățarea catalitică înseamnă folosirea unor produse chimice care curăță sau reduc depunerile de pe coșul de fum. Se folosesc pudra sau butucul de curățare pe hornul cald, direct pe combustibilul care arde.

Oricare dintre aceste moduri ar fi utilizare, trebuie cunoscut întregul proces de curățare al hornului, care se realizează astfel:

  • se inspectează video coșul de fum atât la interior, cât și la exterior
  • se izolează zona de lucru pentru a nu se depune resturi ce rezultă în urma procesului
  • se curăță coșul cu instrumente specifice
  • se strâng rezidurile obținute
  • se măsoară vitezele din horn, în regim de tiraj natural și se verifică tirajul
  • se emite o adeverință care să ateste curățarea.

Acest serviciu este ușor accesibil oricăruia dintre noi tocmai datorită necesității. În ceea ce privește costul unui serviciu profesional de curățare al coșurilor de fum, sumele variază între 150 și 2000 lei. Acest cost poate să crească în funcție de dimensiunile hornului, de gradul în care acesta este înfundat, sau de numărul coșurilor destinate curățării.